Sailor Moon 2

Partea a III-a

Acum ca am explicat contextul general in care am ajuns sa fac postarea, sa trec deci si la motivul pentru care am decis sa o fac, si anume analiza seriei din punct de vedere al impactului pe care l-a avut asupra generatiei mele.

In primul si in primul rand, cel mai important atribut al seriei: Sailor Moon este o serie scrisa de o femeie, despre fete, pentru fete.

Nu am mai vazut o serie facuta pana cand a aparut asta in care personajele principale sa fie toate fete, a caror rost in lume este sa protejeze galaxia prin insasi feminitatea lor si in care barbatii sa joace un rol marginal.

In zilele noastre, majoritatea filmelor/desenelor le atribuie femeilor o serie de "roluri" din care acestea rareori iasa. Rolul "mamei", "adolescentei", "iubitei/sotiei", care in principal au o serie de atributii foarte limitate. Ori au grija de copii, ori alearga dupa baieti/barbati, viata personajelor fiind redusa la ingrijirea/multumirea altora. Femeile trebuie sa-si "traga seva" din faptul ca le fac altilor pe plac, fie prin ingrijire directa (copii), fie indirect (prin a face tot posibilul sa-si schimbe caracteristicile in asa fel incat sa placa barbatilor). As recomanda sa cititi despre testul Bechdel ca sa vedeti cum, in filme de exemplu, dar si in alte media, femeile sunt marginalizate.

Rareori apuci sa vezi/citesti un personaj feminin caracterizat din punct de vedere uman, daramite sa mai vezi si unul care nu este un cliseu total. Ceea ce este minunat la Sailor Moon e ca personajele, desi incadrate in usoare stereotipuri, reusesc sa iasa din acestea printr-o caracterizare superba.

Tsukino Usagi/Saior Moon


Desi este eroina intregii serii, este clar inca de la inceput ca nu este o fiinta perfecta.
Are note proaste la scoala, e plangacioasa (in anime mai mult decat in manga), fricoasa, mancacioasa si naiva.

Este in mod constant tachinata atat de prietenele ei cat si de iubit, insa in acelasi timp, datorita determinarii de care da dovada in lupta, lumea isi da seama ca are calitati cu mult mai multe decat defecte. Este oricand capabila sa-si riste viata pentru a-si ajuta prietenii si considera ca violenta nu trebuie nicicand utilizata, deoarece nimeni nu ar trebui sacrificat pentru binele grupului.(fapt ce va fi analizat in cadrul relatiei cu Haruka si Michiru)
De asemena, Usagi este genul de persoana care, atunci cand vede o fata/femeie mai talentata decat ea, inloc sa fie intimidata si sa ajunga sa deteste respectiva persoana, mai degraba o respecta pentru talentele de care acea da dovada si o indrageste pentru puterea pe care o emana. De acea, toate prietenele ei, care nu-si puteau gasi locul intr-un grup datorita faptului ca erau diferite gasesc in ea un punct de sprijin care le permite sa se simta acceptate si sa devina mandre cu ceea ce sunt.

Mizuno Ami/Sailor Mercur


Tocilara si timida grupului, Ami, este in general destul de singuratica inainte sa le cunoasca pe fete din cauza ca mai degraba ar sta cu nasul in carti decat sa iasa in oras cu lumea. Ceea ce m-a impresionat la personajul ei e ca fetele au acceptat-o datorita inteligentei ei si nu in ciuda acesteia. De multe ori am vazut scenariul in care fata tocilara (si implicit urata) ignorata de toti este transformata de catre un binevoitor/binevoitoare intr-o fata frumoasa si deci placuta de restul lumii.
In cazul lui Ami nimic nu trebuie schimbat. Este perfecta asa cum este si isi ajuta prietenele in tot felul de ipostaze exact prin intermediul cunostintelor de care da dovada.

Hino Rei/Sailor Mars


Personalitatea lui Rei variaza destul de multe intre manga si anime, dar un punct comun al celor doua variante este lipsa de incredere pe care aceasta o are in barbati. Datorita lipsei tatalui ei (este politician si deci rareori are timp sa o vada) si comportamentului libidinos fata de prietenele sale pe care preotului de la Jinja-ul la care lucreaza (bunicul ei) il are, Rei nu are incredere in barbati si ii considera slabi din punct de vedere emotional.
Este unul din putinele personaje feminine heterosexuale pe care le stiu care sa nu fie interesate in vre-un barbat si sa nu-si doreasca o relatie-lucru pe care-l rosteste fara frica. Atat de des se vad personaje feminine care sunt complet definite prin relatia pe care o au cu un barbat ca pura existenta a lui Rei este subversiva culturii pop actuale.

Kino Makoto/Sailor Jupiter


Prezinta o dihotomie perfecta, rareori explorata in media: fata batausa.
Desi are hobby-uri considerate de multi a fi feminine (gatitul, gradinaritul, lucrul manual), Makoto a fost data afara de la o serie de scoli din cauza ca s-a batut cu baietii. Desi este prezentata ca fiind traditional feminina (slaba, par lung, sani proeminenti-a caror marime este mentionata de mai multe ori in anime), datorita staturii impunatoare si comportamentului masculin este refuzata, ba chiar temuta, de multi baieti.



Aino Minako/Sailor Venus


Din punct de vedere academic era partenera lui Usagi, cele doua fiind intotdeauna nevoite sa "mearga la prezentarea a doua" impreuna. Este extrem de dedicata oricarei cauze, fapt demonstrat de modul in care joaca volei (atu in cateva lupte cu monstri)
Este intotdeauna indragostita de vre-un baiat, dar intotdeauna isi pune datoria inaintea dorintelor personale, fiind nevoita sa-si si omoare baietii de care era indragostita de cateva ori in manga.
Are foarte putina incredere in sine, fapt demonstrat de modul in care incearca, in episoade diferite ale anime-ului, sa dovedeasca ca are o inima pura/ca e la fel de merituasa ca restul fetelor din grup.

Tenou Haruka/Sailor Uranus


Personajul cel mai masculin din toate fetele din serial, Haruka este probabil si printre cele mai controversate personaje din serial la nivel mondial.
Este o fata cu comportament extrem de baietos, care pe langa faptul ca adora sporturile periculoase (este sofer de motocicleta), este batausa si se imbraca (cel putin in anime) exclusiv in haine de baieti. Pe langa aspectul exterior, folosea de asemenea exprimare masculina (boku in loc de watashi), ceea ce crea si mai mare confuzie la nivelul fetelor (o mare parte din ele fiind atrase de ea). Flirta neobosit si atragea lumea prin maturitatea si seriozitatea de care dadea dovada.
Spune tot ce-i trece prin cap, fara sa se sinchiseasca cu politetea, insa cand vine vorba sa-si exprime sentimentele fata de persoanele care-i sunt apropiate esuaza drastic.
Spre deosebire de celelalte fete, care au acceptat fara prea multe probleme datoria lor de Sailor, Haruka a fost foarte reticienta fata de ceea ce implica acest lucru si a fost foarte deschisa in displacerea cauzata de situatia in care se afla si a fost cu greu convinsa sa urmeze aceasta cale.

Kaiou Michiru/Sailor Neptune


De departe cel mai feminin personaj din serie, Michiru a fost crescuta intr-o familie bogata, asemenea lui Haruka. Stie sa cante la vioara, este eleganta, extrem de inteligenta si este singura din fete care a putut sa isi dea seama singura ca este o Sailor.
Insa indiferent cu cata usurinta se poate exprima prin muzica, ii este aproape imposibil sa isi spuna gandurile adevarate, pierzandu-se prin amabilitati de cele mai multe ori.
Atat ea cat si Haruka au o vointa puternica si sunt capabile sa faca orice pentru a duce la bun sfarsit datoriile pe care le au si din cauza acestui fapt sunt considerate reci si neintelegatoare.

Meiou Setsuna/Sailor Pluto


Este cea mai siguratica din fete, avand in vedere ca este cea care apara singura poarta timpului. Din cauza acestui fapt are un comportament considerat de multi ca fiind rece, si fara emotii, desi este extrem de atasata de Chibiusa. Setsuna (forma umana a lui Sailor Pluto) este jumatate rromani, fapt mentionat in trecere si nefiind un punct care sa o defineasca.
Este singura dintre fete care pare a fi supraumana (fiind fiica zeului Chronos), dar aceasta caracterizare depinde de modul de interpretare al conditiei personajului, tema in care nu voi intra in momentul de fata. De asemenea, este singura care stie ca detine unul din talismanele necesare formarii graalului si singura care si-l poate controla.

Tomoe Hotaru/Sailor Saturn


A fost ostracizata de catre colegi in momentul in care, dupa accidentul de laborator al tatalui ei, care a dus la moartea mamei, a inceput sa aiba criza "de epilepsie". Din acest motiv a devenit timida si retrasa, singura persoana cu care s-a putut imprieteni fiind Chibi-Usa.




Partea a IV-a


Nu as putea face o analiza atenta a seriei daca nu as mentiona relatiile cele mai importante si bine caracterizate pe care aceasta se bazeaza. Cele de prietenie dintre fete, in diverse combinatii de n luate cate k, cele de familie intre Usagi, Mamoru si Chibiusa respectiv Hotaru si cele 3 mamici, si cele de dragoste dintre Usagi si Mamoru, respectiv Michiru si Haruka.

Un fapt care este usor de trecut cu vederea la inceput, mai ales dupa ce facem imediat cunostinta cu cele 5 fete initiale (Usagi si cele 4 Inner Senshi), este ca Usagi este reincarnarea printesei Serenity si ca scopul celor 4 (si ulterior si celor 4 Outer Senshi) este sa o protejeze fata de orice atac inamic cu pretul propriei vieti.



Evident ca Usagi s-ar (si se) opune oricarei incercari din partea celorlate fete de a fi protejata, dar scopul lor definit de destinul in care s-au nascut este exact acesta.

Ceea ce consider superb din partea lui Takeuchi-san este ca desi din punct de vedere al "definitiei" lor, scopul fetelor este sa o protejeze pe Usagi, legandu-le astfel de ea indiferent ce-ar fi, aceasta se si straduieste (si reuseste, evident) sa creeze o legatura puternica de prietenie intre ele. Desi teoretic sunt obligate sa ramana langa Usagi, fetele ajung sa-si doreasca acest lucru, datoria fiind inlocuita de dorinta de a-si ajuta prietena in momentul in care aceasta se afla in impas.

Usagi la randul ei isi foloseste dragostea fata de toti cei din jurul ei ca unica putere salvatoare in lupta cu fortele raului.

Este incredibil cum, in zilele noastre, cand discutiile din societate fac o treaba buna din a considera calitati inerent feminine ca fiind slabe si imprevizibile (deci de nedorit), Sailor Moon isi apara prietenele prin puterea dragostei si isi exprima emotiile fara frica in fata adversarilor. In momente in care caracteristici gen neinfricarea si curajul sunt asociate exclusiv cu masculinitatea si barbatia, Sailor Moon demonstreaza tuturora ca nu trebuie sa se comporte "masculin" pentru a-si salva prietenii si lumea.



Este un mesaj rar intalnit si si mai rar explorat intr-o asemenea adancime: femeile sunt puternice prin insasi feminitatea lor.

Pe langa exemplificarea acestei fraze din punct de vedere explicit, in timpul bataliilor, implicit se poate observa impactul pe care aceasta afirmatiei il are in solidificarea temeliilor intregii francize prin purul fapt ca fiecare planeta a sistemului solar (si mai tarziu aflam, fiecare planeta din galaxie), are propria Sailor desemnata ca aparator suprem al acesteia. De asemenea, din modul in care puterea a trecut din mama in fiica in cazul lui Queen Serenity putem extrapola ca intotdeauna vor exista femei puternice care sa isi dedice viata protejarii planetelor de pe care se trag.

Relatia dintre Mamoru si Usagi este una din cele mai frumoase si echilibrate relatii dintr-un anime. Dinamica unei relatii heterosexuale obisnuite este intoarsa pe dos in cazul lor, deoarece Mamoru este perfect constient de faptul ca Sailor Moon este mai puternica decat el si este multumit, ba chiar mandru ca reuseste sa o sustina cum poate el mai bine.

In manga se poate observa foarte clar faptul ca Mamoru o respecta pe Usagi si ii admira puterea si, poate cel mai important, crede in ea si face orice pentru a o ajuta. Dupa cum se poate vedea foarte clar din acest citat luat din manga.

Cred in time. Multe vieti si suflete au fost salvate prin acea putere. Trebuie sa crezi in tine, sa iti urmezi calea fara frica. Cand esti nesigura, sau ingrijorata, voi fi acolo pentru tine. Poate nu am nici o putere, dar m-ai chemat aici la tine. Daca ai nevoie de mine... iti voi da puterea sufletului meu. Traiesc ca sa fiu alaturi de tine, deci va trebui sa lupti cu incredere.


Cei doi sunt prezentati inca de la inceput ca fiind suflete pereche si pe parcursul trecutului (Princess Serenity si Prince Endymion), prezentului (Usagi si Mamoru) si viitorului (Neo Queen Serenity si King Endymion) vor fi impreuna si vor rezista oricarei incercari (si au fost intr-adevar multe incarcari, printre care as aminti: distanta, pierderea memoriei, rapirea, spalarea creierului si inclusiv moartea).



Faptul ca au rezistat acelor incercari este evidentiat de existenta lui Chibiusa, copilul din viitor al lui Usagi si Mamoru.

Desi este de departe cel mai enervant personaj din anime (in manga este suportabila), Chibiusa ajunge sa fie indragita atat de Usagi cat si de Mamoru inca dinainte ca cei doi sa afle ca ea este de fapt fiica lor. Fapt interesant este ca cei trei se comporta deja ca o familie inca dinainte de a fi constransi de informatia care releva ca asta si sunt de fapt, si din nou, sentimentul precede datoria. Ei devenisera deja o familie inainte de a fi definiti astfel.

Michiru si Haruka sunt un cuplu care au zguduit lumea in multe feluri.





Cand am fost mica recunosc ca Haruka mi-a dat multe batai de cap. Desi am vazut seria intr-o limba pe care nu o intelegeam (sezoanele in care au aparut Outer Senshi le-am vazut in germana, pe RTL2), am priceput destul de repede ca Haruka si Michiru formau un cuplu. Nu pot spune ca m-a mirat foarte tare, dar acesta se datora probabil faptului ca nu intelegeam eu foarte bine daca Haruka era baiat sau fata. Aceleasi probleme ca si mine au avut si personajele din anime la inceput, asa ca nu ma simt prea prost, dar in momentul cand am vazut o de-transformare din costumul de sailor direct in cel de baiat, mi-am dat in sfarsit seama ca Haruka e de fapt fata.

Lucru care a dus la o concluzie si mai stranie: Haruka si Michiru, amandoua fete, erau intr-o relatie. Nu mai auzisem de asa ceva si cu siguranta nici nu mai vazusem la televizor. Initial mi s-a parut o curiozitate, dar anime-ul m-a ajutat foarte repede sa accept si sa imi placa ceea ce vad.

In principiu toate personajele din anime respectau relatia celor doua fete si chiar isi doreau sa aiba si ele norocul sa aiba o relatie la fel de frumoasa ca a lor. Acele conversatii dintre fete m-au invatat sa accept relatiile dintre doua femei ca fiind ceva absolut normal si care nu merita analizate diferit doar din cauza ca nu adera la norma heterosexuala.



Pe langa faptul ca cele doua se afla intr-o relatie stabila de lunga durata, mai au si rolul de mame, impreuna cu Setsuna, pentru bebelusa Hotaru. Si astfel, Setsuna-mama, Michiru-mama si Haruka-papa ajung sa creasca un bebelus intr-o familie cel putin stranie, dar foarte benefice pentru dezvoltarea micutei.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu