The lake- Banana Yoshimoto

Si uite-ma mutata de acasa si stand singura in apartamentul prorpiu din Viena, unde sunt gata sa explorez printr-o serie de articole noi modul in care Japonia este integrata in capitala vechiului imperiu.

Pana in momentul in care voi fi pregatita insa sa ma avant pe strazi cu carnetelul in mana, m-am gandit sa mai fac o postare, doua, pana ma obisnuiesc cu atmosfera.

Si cum ieri seara nu am avut ce face dupa ce mi-am terminat de aranjat locuinta, m-am pus sa termin o carte pe care am inceput-o pe avion.

Asta vara am fost in Belgia, si cum intotdeauna sunt incapabila sa-mi dau seama cat de mult pot citi pe avion, am ramas fara lectura in drumul dus, asa ca in Antwerp a trebuit sa fac un stop la o librarie care avea si carti in engleza si sa-mi asigur materialul de citit la drumul de intors.

Cum nu mi-a sarit nimic nou in ochi, in timp ce ma uitam la rafturile joase (fiind inalta nu prea ma aplec pana la cele de jos) am vazut o carte scrisa de Banana Yoshimoto.



Cum creierul imi e setat pe Japonia, daca ma aflu la impas intotdeauna aleg o carte japoneza in detrimentul scriitorilor din alte tari. Si de Banana-san (nascuta Mahoko)am mai citit Kitchen si NP, acum vreo 6 ani.

Desi respectivele carti nu prea m-au incantat (dau vina pe varsta, sincer) am ales sa o cumpar si sa o citesc.

Prima jumatate am citit-o pe avion, pe nerasuflate. Atunci a fost momentul in care mi-am dat seama ca amintirile celorlalte carti sunt poate gresite- sau poate stilul i-a evoluat atat de mult (The lake fiind ultima carte care i-a fost publicata).

A doua jumatate am citit-o aseara. Pot spune sincer ca m-am dezumflat un pic, mai ales in fata deznodamantului, de la care cred ca asteptam altceva.



Ca si in alte carti, The lake exploreaza temele iubirii, in diversele ei forme, a pierderii anumitor persoane din viata, si modul in care personajele reactioneaza la aceasta pierdere si, intr-o masura mai mica, a misticismului.

Personajul principal, Chihiro, este fiica nelegitima a unei mama-san si a unui businessman local. Dupa moartea mamei ei, ea se muta definitiv la Tokyo, unde lucreaza ca pictor mural si duce o existenta metaforic efemera, alegand sa picteze pe ziduri care urmeaza distruse, avand parteneri sexuali care vin si pleaca si refuzand vre-un contact de durata cu aproape orice persoana.

Nu are un scop clar in viata si in mare parte isi duce veacul gandindu-se la relatia pe care o are (sau si-o imagineaza ca o are) cu tatal sau, si modul in care se raporteaza la moartea mamei.

Nakajima, cel care ajunge sa locuiasca cu ea, si intr-un final sa-i fie iubit, este un pusti slab, bolnavicios si studios, student la Medicina, cu ganduri mari de a merge in cercetare in momentul in care termina scoala.

Romanul se invarte in jurul modului in care cele doua personaje invata sa traiasca impreuna si sa devina vulnerabili unul in fata celuilalt. Nakajima are o problema cu intimitatea, motivata de o experienta din copilarie pe care o refuza sa i-o povesteasca lui Chihiro de frica respingerii. Pana la finalul cartii adevarul (pe care nu vreau sa-l dezvalui) iasa la iveala.

Limbajul este simplu, tipic unor tineri in jurul varstei de 25 de ani, iar cartea este manata inainte de personaje mai degraba decat de intriga. In sensul in care autoarea mai degraba prefera sa dezvolte relatiile dintre personaje si sa prezinte viata pe care o duc, modul in care gandesc, perceptiile despre ideile generale de dragoste, pierdere, viata, decat sa descrie o intriga clara si rigida, in care scopul lui Chihiro este sa il faca pe Nakajima sa-si dezvaluie secretul.

Din punctul meu de vedere, aceasta alegere este in favoarea realismului cartii, care prefera sa arete viata cum e ea, decat interpretarea autorului despre cum ar trebui sa fie viata. Este, in esenta, o poveste de dragoste si o poveste in care doua personaje, diferite in totalitate, invata sa se accepte, sa se respecte, sa aiba incredere unul in altul si, in final, sa se iubeasca.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu