Japonie de gaijin

Burakumin sunt grupul la baza ordinii sociale in Japonia, victime ale segregarii, ostracizarii si discriminarii de-a lungul secolelor. Din cauza ca se ocupau de meserii considerate "impure" (muncitori funerari, tabacitori sau macelari) care erau supuse la kegare(穢れ stigma sociala) burakumin traiau izolati in ghetouri.

Ne exista o teorie cu care toata lumea sa fie de accord cu privire la momentul si modul in care au aparut comunitatile isolate, dar este bine cercetat faptul ca nicelul statutului social si al ocupatiilor tipice pentru aceasta comunitate au variat considerabil in functie de regiune sau epoca. Pana si in zilele noastre zona de macelarie si tabacarie din Tokyo e in fostul cartier burakumin.

La inceputul perioadei Edo (1603–1867) s-au stabilit o serie de clase sociale dupa modelul chinezesc(si pana intr-un punct asemanator cu cel indian), in care existau invatati, fermieri, artizani si comercianti. La baza societatii erau eta, si la fel ca restul populatiei isi mosteneau situatia sociala si care, spre deosebire de restul grupurilor nu puteau sa-si schimbe casta indifferent de situatie. Trebuiau sa fie servili fata de celelalte caste si contactul fizic cu acestea era tabu si necesita purificare ritualica din partea persoanei non-eta.



Aveau valoarea a 1/7 dintr-un om "normal" si deoarece nu aveau voie sa detina campuri de orez nu plateau taxe. Dar faptul ca meseriile practicate erau tabu le dadea un avantaj economic si monopolie asupra unor meserii foarte lucrative si din care te puteai usor imbogatii.

Sistemul feudal a disparut teoretic pe vremea restaurarii Meiji in 1869, ca urmare a unui decret numit Kaihōrei (解放令-Edictul Emanciparii). Numai ca edictul respective nu i-a ajutat: a distrus tabu-ul legat de meserie, eliminand astfel monopolul pe care il aveau, dar discriminarea sociala a continuat fara oprelisti pana in punctul in care standardul de viata al burakumin-ilor a scazut considerabil-ducand la transformarea cartierelor eta in ghetouri.
Miscarile pro-integrare s-au impartit in doua tabere mari: asimilare sau nivelare (care incerca sa ii critice pe cei care continuau discriminarea impotriva eta. Desi teoretic dupa abolirea castelor in 1871 burakumin nu ar fi trebuit sa mai aiba mari probleme, faptul ca inregistrarea familiilor se lega foarte puternic de casa ancestrala ducea la mentinerea burakumin-ilor in aceasi locatie si deci puteau fi usor tinte ale discriminarii.

Incepand cu anii 1980 insa, ca urmare a lungii discriminari, din ce in ce mai multi tineri buraku au inceput sa organizeze proteste care aveau ca scop integrarea sau liberarea de tabuuri a societatii. In momentul de fata, in functie de sursa, traiesc intre 900.000 si 3.000.000 de burakumin, in cartiere cu o medie de 155 de case, dintre care peste 3/4 in zonele rurale

Va recomand pe calea asta inca o data filmul Okuribito despre care am scris acum cativa ani aici. In film este vorba despre un musician,  Daigo Kobayashi, care in urma dezbinarii orchestrei in care canta accepta o slujba ca imbalsamator - devenind astfel burakumin.

Vi-l recomand pe Kyle din tot sufletul, fiindca e o minunatie de om care m-a invatat foarte multe despre film, arta si modul in care trebuie analizata media pe care o consumi. In cel mai recent video pe care-l are in seria sa despre Shakespeare ecranizat, Kyle vorbeste despre Tronul insangerat, varianta japoneza a lui Macbeth, cu influente stilistice ale teatrului Noh regizata de Akira Kurosawa in 1957.




 

Junichi a dovedit ca totusi poate sa-si faca un nume in tara (si in lume) ca unul dintre cei mai cunoscuti experti in marijuana si curatorul muzeului Taima Hajubutsukan, care povesteste in detalie istoria plantei in Japonia.


Istorie foarte indelungata, conform lui Takayasu, care spune ca primele dovezi ale utilizarii cannabisului in Japonia dateaza inca din perioada Jomon (10000-200 IEN) cand au fost facute vasele in care s-au gasit urme de seminte si fibre de cannabis, planta foarte importanta in acea perioada in ceea ce urma sa devina Japonia, fiindca era material prima principala utilizata in fabricarea hainelor, plaselor de pescuit si elasticului pentru arcelor cu sageti.


In secolele care au urmat cannabisul a jucat un rol important in Shintoism, fiind preamarit pentru proprietatile sale curative si prin urmare folosit pentru a binecucanta credinciosii si a exorciza spiritele malefice. Si in zilele noastre se poate vedea aceasta practica in funiile ceremonial impletite din cannabis atarnate in jurul templelor.


Pe langa zona spirituala cannabisul a mai fost folosit si de oamenii obisnuiti, conform relatarilor istoricului George Foot Moore, cum ca frunzele de cannabis erau lasate de calatori la altarele ridicate la rascruce de drumuri pentru a-si asigura o calatorie fara peripetii. De asemenea, in perioada festivalului de vara Bon, familiile intampinau spiritele mortilor cu impletituri de cannabis atarnate la tocul usii.

Kongō Gumi Co., Ltd. (株式会社金剛組 Kabushiki Gaisha Kongō Gumi) este o companie japoneza de constructii fondata in 578, care a lucrat mai bine de 1400 de ani in mod continuu si independent, pana in anul 2006 cand a fost absorbita ca subsidiara a firmei Takamatsu.

Yasunari Kawabata este cunoscut la nivel mondial datorita titlului de prim autor japonez laureat al premiului Nobel pentru literatura. Este si unul din autorii mei preferati si printre primii pe care am inceput sa-i citesc in liceu, desi pe vremea aia intelegeam foarte putin din ce scria.

Are un stil foarte complex si profund japonez, care cu greu poate fi tradus intr-un mod care sa nu para usor sacadat, fara legaturi intre propozitii sau cu "sarituri", care nu suna natural in romana.

Am citit 8 din cartile lui (Dansatoarea din Izu, Vuietul muntelui, Frumusete si intristare, Tara zapezii, Maestrul de go, O mie de cocori, Casa frumoaselor adormite si Vechiul oras imperial) si imi propun sa scriu postari despre toate, si una separata in care sa vorbesc despre autor, fiindca a avut o viata interesanta.

Pentru postarea de fata doream sa prezint un pic Vechiul oras imperial, una dintre cartile mentionate ca motiv pentru acordarii premiului Nobel (impreuna cu Tara zapezii si O mie de cocori)

Inca de cand am inceput sa o citesc am ajuns la concluzia ca intriga propriu zisa nu este motivul pentru care a fost scris aceasta carte. Chieko Sada, personajul principal, care stia inca din gimnaziu ca a fost gasita de catre parintii ei Takichiro si Shige ajunge sa dea nas in nas cu sora ei geamana. Pe langa descoperirea pe care o face mai are si de jonglat cu cei doi pretendenti care ii fac avansuri: cel pe care il iubeste si cel cu care sunt de accord parintii.


Desi intriga a sunat foarte interesant, ca in multe din romanele lui Kawabata si de fapt si stilului clasic japonez, trairile sunt internalizate si cuvintele sunt politicoase, dar cu straturi si substraturi si sub-substraturi de inteles care duc la niste dureri de cap incredibile cand citesti. Nu scrie carti pe care sa le poti citi repede. Daca reusesti 30 de pagini pe zi inseamna ca dai dovada de rezistenta. Ca tema principala in mai gata toate operele sale privim din nou cum diferenta dintre comportamentul feminin si cel masculin si diferenta cerintelor societatii fata de cele doua sexe duce la moduri complet diferite de a analiza si a "juca" viata.

Datorita faptului ca tatal lui Chieko are o afacere in care vinde kimonouri toata cartea se leaga de nenumaratele sarbatori traditionale din Kyoto care dau tematica designului kimonourilor traditionale. Autorul te plimba prin tot orasul pe parcursul unui an intreg si-ti arata foarte clar un Kyoto in schimbare, care incet, incet incepe sa-si opreasca din multitudinea de sarbatori (matsuri) si sa se modernizeze - magazinele industrializate de tesaturi versus cele manuale fiind o idee la care naratiunea se intoarce de lungul intregii carti.

Cartea a fost adaptata si in doua filme (in 1963 si 1980) primul dintre ele fiind nominalizat pentru un Oscar pentru Cel Mai Bun Film Strain.